A început cu urșii polari.
În 2012, ADN-ul ursului polar a dezvăluit că această specie emblematică se confruntase cu dispariția înainte, probabil într-o perioadă caldă de acum 130.000 de ani, dar și-a revenit. Pentru cercetători, descoperirea a condus la o întrebare arzătoare: ar putea urșii polari să revină din nou?
Studii ca acesta au încurajat un plan ambițios de a crea un refugiu în care speciile arctice, dependente de gheață, de la urși polari până la microbi, ar putea să se aplece și să aștepte schimbările climatice. Pentru aceasta, ecologiștii își pun speranțele într-o regiune din Arctica numită Ultima zonă de gheață – unde gheața care persistă toată vara va supraviețui cel mai mult într-o lume care se încălzește.
Aici, Arctica va lua ultima sa atitudine. Dar cât timp va păstra ultima zonă de gheață pe gheața sa de vară rămâne neclar. O simulare computerizată lansată în septembrie prezice că Ultima zonă de gheață și-ar putea păstra gheața de vară pe termen nelimitat dacă emisiile de la combustibilii fosili nu încălzesc planeta cu mai mult de 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, care este obiectivul stabilit de Acordul de la Paris privind climă din 2015. (SN: 12/12/15). Dar un raport recent al Națiunilor Unite a constatat că clima se va încălzi cu 2,7 grade Celsius până în 2100, conform angajamentelor actuale de reducere a emisiilor, semnificând sfârșitul gheții mari de vară din Arctica (SN: 26/10/21).
Cu toate acestea, unii oameni de știință speră că omenirea se va mobiliza pentru a reduce emisiile și a implementa tehnologie de captare a carbonului și a altor gaze cu efect de seră, care ar putea reduce, sau chiar inversa, efectele schimbărilor climatice asupra gheții marine. Între timp, Ultima zonă de gheață ar putea cumpăra timp speciilor dependente de gheață în cursa împotriva dispariției, acționând ca un sanctuar în care pot supraviețui schimbărilor climatice și poate într-o zi, să-și revină.
Ecosistemul mării înghețate
Ultima zonă de gheață este un vast peisaj plutitor de gheață solidă care se extinde de la coasta de nord a Groenlandei până la insula Banks din Canada, în vest. Această regiune, de aproximativ lungimea coastei de vest a Statelor Unite, găzduiește cea mai veche și mai groasă gheață din Arctica, datorită unui arhipelag de insule din nordul îndepărtat al Canadei, care împiedică gheața de mare să se deplaseze spre sud și să se topească în Atlantic.
Pe măsură ce gheața de mare din alte părți ale Arcticii se îndreaptă în această barieră naturală, se adună, formând creste lungi și falnice de gheață care străbat kilometri pe peisajul înghețat. De sus, zona pare pustie. „Este un loc destul de liniștit”, spune Robert Newton, oceanograf la Universitatea Columbia și coautor al recentului model de gheață de mare, publicat pe 2 septembrie în Viitorul Pământului. „O mare parte din viață se află pe fundul gheții.”
Burta noroioasă a aisbergurilor găzduiește planctonul și algele unicelulare care au evoluat pentru a crește direct pe gheață. Aceste specii formează coloana vertebrală a unui ecosistem care hrănește totul, de la mici crustacee până la balene beluga, foci inelate și urși polari.
Aceste specii de plancton și alge nu pot supraviețui fără gheață. Așadar, pe măsură ce gheața de vară dispare în Arctica, fundația acestui ecosistem se topește literalmente. „O mare parte din habitatul de care depind speciile arctice va deveni nelocuitor”, spune Brandon Laforest, expert în Arctic la World Wildlife Fund Canada din Montreal. „Nu există niciun alt loc unde să meargă aceste specii. Sunt literalmente strânși în Ultima zonă de gheață.”
Ultima fortăreață de gheață de vară oferă o oportunitate de a crea un sanctuar plutitor – o arcă arctică dacă vrei – pentru urșii polari și multe alte specii care depind de gheața de vară pentru a supraviețui. Timp de peste un deceniu, WWF Canada și o coaliție de cercetători și comunități indigene au făcut lobby pentru ca zona să fie protejată de o altă amenințare: dezvoltarea industriilor care ar putea fi interesate de resursele de petrol și minerale ale regiunii.
„Tragedia ar fi dacă am avea o zonă în care aceste animale ar putea supraviețui acestui blocaj, dar nu o fac pentru că a fost dezvoltată comercial”, spune Newton.
Dar pentru Laforest, protejarea ultimei zone de gheață nu este doar o chestiune de salvgardare a creaturilor arctice. Gheața de mare este, de asemenea, un instrument important în reglarea climei, deoarece suprafața albă reflectă lumina soarelui înapoi în spațiu, ajutând la răcirea planetei. Într-un cerc vicios, pierderea gheții de mare ajută la accelerarea încălzirii, care, la rândul său, topește mai multă gheață.
Iar pentru oamenii care numesc casa arctică, gheața de mare este crucială pentru securitatea alimentară, transport și supraviețuire culturală, a scris președintele Consiliului circumpolar inuit, Okalik Eegeesiak, într-un articol din 2017 pentru Națiunile Unite. „Întreaga noastră cultură și identitate se bazează pe libera circulație pe uscat, gheață și Oceanul Arctic”, a scris Eegeesiak. „Autostrada noastră este gheață de mare.”
Eforturile acestor grupuri au dat unele roade. În 2019, guvernul canadian a decis să pună deoparte aproape o treime din Ultima zonă de gheață ca spații protejate numite rezervații marine. Până în 2024, orice activitate comercială în limitele rezervațiilor este interzisă, cu prevederi pentru popoarele indigene. Ecologiștii cer acum ca aceste rezervații marine să fie puse sub protecție permanentă.
Fisuri în gheață
Cu toate acestea, există câteva semne îngrijorătoare că gheața din regiune este deja precară. Cel mai îngrijorător a fost apariția, în mai 2020, a unei fisuri de dimensiuni Rhode Island în gheața din inima ultimei zone de gheață. Kent Moore, geofizician la Universitatea din Toronto, spune că aceste evenimente neobișnuite pot deveni mai frecvente pe măsură ce gheața se subțiază. Acest lucru sugerează că Ultima zonă de gheață poate să nu fie atât de rezistentă pe cât credeam, spune el.
Acesta este ceva care îl îngrijorează pe Laforest. El și alții sunt sceptici că va fi posibilă inversarea schimbărilor climatice și repopularea Arcticii cu specii dependente de gheață. „Mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume în care în cele din urmă inversăm încălzirea și promovăm regenerarea gheții marine”, spune el. „Dar stabilizarea pare o sarcină descurajantă în sine.”
Totuși, speranța rămâne. „Toate modelele arată că, dacă scădeți temperaturile, gheața de mare va reveni la modelul istoric în câțiva ani”, spune Newton.
Pentru a salva ultima gheață de mare – și creaturile care depind de ea – eliminarea gazelor cu efect de seră din atmosferă va fi esențială, spune oceanograful Stephanie Pfirman de la Universitatea de Stat din Arizona din Tempe, care a fost coautor al studiului asupra gheții marine cu Newton. Tehnologia de captare a carbonului și de prevenire a pătrunderii mai multor carbon în atmosferă există deja. Cea mai mare instalație de captare a carbonului se află în Islanda, dar proiecte ca acesta nu au fost încă implementate la scară majoră.
Fără o astfel de intervenție, Arctica va pierde ultima gheață de vară înainte de sfârșitul secolului. Ar însemna sfârșitul vieții pe gheață. Dar Pfirman, care a sugerat ca Ultima zonă de gheață să fie un sit al Patrimoniului Mondial în 2008, spune că omenirea a suferit mari schimbări economice și sociale – precum cele necesare pentru a reduce emisiile și a preveni încălzirea – în trecut. „Am fost în Germania când [Berlin] zidul s-a prăbușit și oamenii nu se așteptaseră acea să se întâmple”, spune ea.
Protejarea ultimei zone de gheață înseamnă a câștiga timp pentru a proteja gheața și speciile marine, spune Pfirman. Cu cât ne putem ține mai mult timp de gheața de vară, spune ea, cu atât avem șanse mai mari de a aduce speciile arctice – de la plancton la urși polari – înapoi de pe margine.