Când gâdilați creierul pentru a stimula memoria, locația contează

BOSTON — Rezultatele contradictorii cu privire la faptul că stimularea creierului ajută sau împiedică memoria poate fi explicată prin locația exactă a electrozilor: dacă aceștia gâdilă substanță albă sau materie cenușie.

Noile cercetări asupra pacienților cu epilepsie sugerează că stimularea unei anumite porțiuni a materiei albe a creierului – țesut care transferă semnale nervoase în jurul creierului – îmbunătățește performanța la testele de memorie. Dar stimularea materiei cenușii din aceeași regiune, care conține celulele nervoase ale creierului, pare să afecteze memoria, a raportat Nanthia Suthana, neuroștiință cognitivă la UCLA, pe 25 martie, la o reuniune a Societății Cognitive Neuroscience.

Un studiu revoluționar realizat de Suthana și colegii săi, publicat în 2012 New England Journal of Medicine, a constatat că oamenii au avut performanțe mai bune la o sarcină de memorie dacă cortexul lor entorinal – un hub al creierului pentru memorie și navigare – a primit un zgomot scăzut de electricitate în timpul sarcinii. Dar studiile ulterioare care au stimulat acea zonă au avut rezultate contradictorii. Lucrările ulterioare realizate de Suthana sugerează că activarea cortexului entorrinal nu este suficientă: țintirea unei anumite căi a fibrelor nervoase contează.

„Sunt câțiva milimetri critici care pot face toată diferența”, a spus Suthana.

Cercetarea subliniază complexitatea investigațiilor și a potențialelor tratamente pentru pierderea memoriei, a spus Youssef Ezzyat, neuroștiință la Universitatea din Pennsylvania. Multe variabile par să conteze. Lucrări recente ale lui Ezzyat și colegii au descoperit că tipul de activitate a creierului în timpul stimulării este, de asemenea, important, la fel ca și momentul precis al stimulării (SN: 31.03.2018, p.16).

Suthana și colegii ei au lucrat cu 25 de persoane cu epilepsie care aveau deja electrozi implantați în creier pentru controlul convulsiilor. Electrozii unor oameni se aflau în materia cenușie a cortexului entorrinal, iar alții se aflau în fibrele sale de substanță albă, care se extind până la hipocamp, o zonă cunoscută pentru rolul său în memorie. Participanții la studiu au primit un curent scăzut de electricitate în timp ce efectuau o sarcină de memorie, cum ar fi învățarea listelor de cuvinte, nume de obiecte (de exemplu, „scaun” sau „pisica”) sau recunoașterea anumitor fețe. Participanții au fost apoi distrași cu o altă sarcină și apoi au trebuit să-și amintească ceea ce au învățat anterior.

Oamenii ai căror electrozi stimulau materia albă s-au descurcat mai bine la sarcinile de memorie, au descoperit cercetătorii. Stimularea materiei cenușii părea să aibă un efect dăunător, deși au fost prea puțini participanți pentru a determina dacă rezultatele deteriorării au fost sau nu întâmplătoare.

Stimularea profundă a creierului a fost prezentată ca un posibil tratament pentru boli de la obezitate la tulburarea obsesiv-compulsivă până la leziuni cerebrale traumatice. Dar studiile se bazează adesea pe pacienți cărora li se implantează electrozi pentru altceva decât memorie, așa că poate dura ani și colaborări între mai multe instituții pentru a colecta suficiente date pentru a vedea ceva semnificativ. Mărimea electrodului, locația lui exactă, cantitatea de curent furnizat și alți factori pot conta mai mult decât au recunoscut cercetătorii. Dar diavolul poate fi în aceste detalii, care trebuie remarcate pe măsură ce cercetările se desfășoară, a spus Suthana.

„Acesta este o oportunitate ca domeniu pentru noi de a adopta linii directoare și metode comune de raportare, astfel încât să putem înțelege mai bine ce se întâmplă”, a spus ea.